TERMENI ȘI CONDIȚII – Campania "Bursa de 15.000€ pentru producători români – 2025"
Organizator
LIMITLESS GROWTH SRL (denumită în continuare „Scaling Partner”), CUI 43195780, J13/2688/2020, sediu: Constanța, Mamaia, Aleea Argos nr. 6, ap. 43, cod 900001.
Site campanie: https://concurs.scaling-partner.co
Contact oficial: office@scaling-partner.co
1. Eligibilitate
Pot participa doar persoane fizice care îndeplinesc simultan următoarele condiții: - au împlinit 18 ani; - sunt fondatori/co-fondatori ai unui brand alimentar cu producție proprie în România; - dețin autorizație sanitar-veterinară validă (DSV) pentru locația de producție; - produc și comercializează produse alimentare pe teritoriul României; - dețin site activ prin care vând produsele în mod direct; - acceptă apariția în materiale video și reclame ale campaniei; - au marjă comercială care permite discount de 25% către parteneri/revânzători; - pot procesa, ambala și expedia minim 25 comenzi/zi în perioada proiectului; - acceptă filmarea proceselorși colaborarea în materiale educaționale/ promoționale.
Campania este destinată exclusiv persoanelor fizice rezidente în România, care acționează în numele unei entități producătoare. Înscrierea în numele altei persoane, fără mandat, nu este permisă.
2. Perioada campaniei
Campania se desfășoară între 10 noiembrie 2025 – 17 noiembrie 2025.
Înscrierile se deschid 12 noiembrie 2025, ora 09:00.
Înscrierile se închid 17 noiembrie 2025, ora 14:00, sau mai devreme la atingerea a 35 locuri eligibile.
Câștigătorul este anunțat 17 noiembrie 2025, ora 19:00, în sesiune LIVE pe Zoom, în fața participanților înscriși.
3. Modalitatea de înscriere
- Înscriere exclusiv prin formularul online de pe concurs.scaling-partner.co
- Formularul este operat prin Typeform și poate solicita: nume, prenume, telefon, e-mail, denumirea brandului, adresa site-ului, date despre capacitatea de producție și alte răspunsuri de evaluare;
- Trimiterea formularului reprezintă acordul de prelucrare a datelor în Typeform, TheMarketer și Pipedrive și abonarea la newsletter e-mail/SMS conform Politicii de Confidențialitate;
- Un participant poate depune o singură înscriere pentru un brand; înscrierile multiple pentru același brand pot fi comasate sau invalidate.
4. Mecanismul de selecție (nu este tombolă)
Selecția se face fără tragere la sorți, prin evaluare internă Scaling Partner, având în vedere cel puțin:
- potrivirea cu obiectivul campaniei: produse autentice, poveste solidă, dorință reală de creștere, capacitate de colaborare;
- calitatea și consistența răspunsurilor din formular (inclusiv dovezi operaționale);
- capacitatea de a lucra împreună pe durata proiectului (responsivitate, disponibilitate);
- șanse reale de a depăși 15.000 € vânzări online/lună în următoarele 6–12 luni.
Comisia de evaluare poate solicita documente suplimentare (ex.: dovada autorizației DSV, extrase de vânzări, linkuri de marketing), precum și un call scurt de validare (online). Neprezentarea documentelor sau refuzul interviului poate duce la descalificare.
5. Premiu și livrare
- Premiul constă în servicii de marketing furnizate de Scaling Partner, în valoare totală de 15.000 € (fără TVA, dacă este cazul)
- Serviciile pot include: strategie, campanii de promovare, consultanță tehnică, implementări specifice;
- Premiul nu se convertește în bani/produse și nu este transferabil;
- Modul concret de prestare se stabilește într-un plan de lucru agreat cu câștigătorul; planul poate include faze, livrabile și criterii de performanță;
- Dacă după anunțare câștigătorul nu confirmă în 48 de ore sau nu poate colabora în condițiile minime de proiect, Scaling Partner poate selecta un alt participant din lista scurtă.
6. Costuri și responsabilități ale participanților
- Participanții suportă costurile proprii de producție, ambalare și livrare ale comenzilor;
- Participanții se asigură că drepturile asupra brandului, imaginilor și produselor le aparțin sau sunt licențiate adecvat;
- Participanții garantează că respectă legislația sanitar-veterinară, fiscală și de protecție a consumatorilor;
- Orice declarație falsă sau omisiune semnificativă poate duce la descalificare și retragerea beneficiilor.
Pentru desfășurarea campaniilor publicitare, este necesar un buget de reclame echivalent cu 20% din vânzările generate. Acest buget se achită direct către platforma Facebook, prin cardul firmei Clientului, proporțional cu volumul vânzărilor. Bugetul minim necesar pentru activarea campaniilor este de 1.000 €/lună.
7. Drepturi de imagine, conținut și publicitate
- Prin înscriere, participanții acordă Scaling Partner o licență neexclusivă, gratuită, pe durata campaniei și încă 24 luni, pentru folosirea numelui brandului, a logo-ului și a imaginilor furnizate, în scopul promovării campaniei și a rezultatului proiectului;
- Pentru filmări/fotografii realizate de Scaling Partner, drepturile patrimoniale aparțin Scaling Partner, iar participantul primește drept de utilizare neexclusiv în scop de PR propriu;
- Pentru orice material cu date personale (ex.: imaginea unei persoane), se aplică Politica de Confidențialitate.
8. Limitarea răspunderii
Scaling Partner nu răspunde pentru:
- erori tehnice ale platformelor terțe, întreruperi de internet, indisponibilități temporare ale site-ului;
- date eronate sau incomplete furnizate de participanți;
- pierderi indirecte (ex.: profit nerealizat) apărute ca urmare a participării sau neacordării premiului;
- situații de forță majoră sau caz fortuit care împiedică derularea campaniei.
9. Modificări, suspendare, anulare
- Calendarul sau mecanismul pot fi ajustate în situații justificate, cu informare pe site;
- Scaling Partner poate suspenda/anula campania dacă apar evenimente care fac imposibilă continuarea în condiții corecte;
- Orice modificare produce efecte de la data publicării pe site-ul campaniei.
10. Reclamații
- Întrebările și reclamațiile se transmit la office@scaling-partner.co;
- Termen de răspuns: maximum 5 zile lucrătoare;
- Pentru litigii de protecția consumatorilor, participanții pot contacta ANPC; pentru date personale, ANSPDCP (detalii în Politica de Confidențialitate).
11. Legea aplicabilă și jurisdicția
- Termenii sunt guvernați de legea română;
- Orice dispută se soluționează pe cale amiabilă sau, în lipsă, de instanțele competente din Constanța.
12. Acceptarea termenilor
Prin trimiterea formularului, participantul confirmă că a citit, înțeles și acceptă integral prezentul document, Politica de Confidențialitate și Politica GDPR – rezumat.




